Compania de cosmetică Dr. Kleanthous este o întreprindere care acţionează pe plan mondial şi este prima care oferă în domeniul cosmeticii regenerative inovaţii, calitate, servicii şi posibilităţi economice pentru clientele sale.

Compania a fost fondată în 1989 de domnul Dr. med. Panaijotis Kleanthous în oraşul Heidelberg din Germania. Ca medic cercetător, domnul Dr.Kleanthous a fost preocupat de la început de consecinţele îmbătrânirii şi de metodele de vindecare alternativă ale acestora.

Pentru terapiile sale, el a descoperit şi a perfecţionat cele mai mici molecule de albumină, pe care le-a numit: cell supporting molecule (c.s.m.). Efectele benefice ale acestora au fost confirmate deja în domeniul medicinei dar iniţiativa de a le utiliza ca substanţă activă şi în domeniul cosmeticii îi aparţine exclusiv Dr-lui Kleanthous, el fiind în acest sens un deschizător de drumuri.

Rezultatele sale deosebite, obţinute prin injectarea c.s.m în epidermă l-au stimulat interesul în găsirea unei soluţii optime de a utiliza aceste molecule şi în saloanele de cosmetică. Astfel a descoperit importanţa ultrasunetului cu ajutorul căruia aceste molecule c.s.m pot fi introduse perfect în epidermă. În acest sens ,anul 1989 reprezintă un moment de maximă importanţă, pentru că Dr. Kleanthous odată cu descoperirea ultrasunetului a oferit noi oportunităţi în domeniul cosmeticii.

Ultrasunetul şi substanţa activă c.s.m promiteau regenerarea epidermei şi remedierea de lungă durată a ridurilor şi a altor schimbări ale epidermei cauzate de îmătrânire.

Acesta era începutul, însă de-a lungul anilor Dr. Klenthous şi oamenii de ştiinţă din centrul lui de cercetare din Heidelberg au dezvoltat o serie de produse cosmetice deosebit de eficiente împotriva îmbătrânirii, şi nu a uitat niciodată că factorul cel mai important care defineşte viaţa umană este aspiraţia continuă către tinereţea veşnică.

Începând cu anul 2011 firma Kleanthous este prezentă în peste 25 de ţări şi este partenerul principal al unor centre de wellness şi al saloanelor de înfrumuseţare de înaltă categorie.

Despre Noi | Science of Beauty | Produse | Aparatură | Evenimente | Parteneri | Contact
Beauty Wizard SRL-D © 2011-2016